ONU va elabora documente privind drepturile minorităţilor

IMG_6646
Raportorul special al ONU privind drepturile minorităţilor, Fernand de Varennes, a declarat, la Târgu Mureş, că Organizaţia Naţiunilor Unite, prin experţii săi, are la dispoziţie un an să elaboreze documente clare privitoare la drepturile omului şi drepturile minorităţilor, în urma celor trei mari conferinţe care vor avea loc anul viitor, la nivel global.
“Unul dintre motivele pentru care ne ocupăm de acest subiect este să clarificăm care sunt drepturile minorităţilor în domeniul învăţământului şi utilizării limbii sub aspectul standardelor şi legilor în vigoare (…) Până la finele anului următor, când vom fi organizat deja toate forumurile regionale şi vom putea compara recomandări şi vom putea discuta mai departe clarificările acestor drepturi minoritare, în domeniul limbii şi educaţiei, şi vom organiza un forum internaţional la ONU, la Geneva, undeva la sfârşitul lui noiembrie anul viitor. Avem la dispoziţie un an, poate puţin mai mult, să producem documente clare privitoare la conţinutul drepturilor omului şi al drepturilor minorităţilor. Acest lucru face parte din mandatul meu şi la forumul internaţional va exista posibilitatea de a ne întruni cu toţii să venim cu cunoştinţele şi experienţa noastră”,
a arătat Fernand de Varennes.Raportorul special ONU privind drepturile minorităţilor a arătat că cele trei conferinţe regionale şi ultima conferinţă, cea de la Geneva, se vor baza pe dialogul deschis.Raportorul special ONU privind drepturile minorităţilor s-a aflat în vizită în România, la invitaţia Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN) şi a Uniunii Organizaţiilor Civile Maghiare din Transilvania (MACISZESZ), pentru a participa la conferinţa “Comunităţile maghiare minoritare: probleme şi oportunităţi”, care s-a desfăşurat la Cluj-Napoca şi la Târgu Mureş. Sursa: Agerpres
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











