Peste 6.700 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore

Peste 6.700 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore
Prin punctele de frontieră au intrat în România, în ultimele 24 de ore, 87.531 de persoane
Prin punctele de frontieră au intrat în România, în ultimele 24 de ore, 87.531 de persoane, dintre care 6.750 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 21,9% faţă de ziua precedentă.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.693 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 26,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.325 cetăţeni ucraineni (scădere cu 0,7%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 17.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 737.349 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.
Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











