SICRIUL CU TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL CAMPIONULUI MIHAI LEU, ÎNTÂMPINAT CU APLAUZE LA HUNEDOARA

SICRIUL CU TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL CAMPIONULUI MIHAI LEU, ÎNTÂMPINAT CU APLAUZE LA HUNEDOARA
Înmormântarea este programată pentru vineri, 4 iulie, la ora 12:00
Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului mondial la box Mihai Leu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului Hunedoara, cortegiul funerar fiind întâmpinat cu aplauze de sutele de hunedoreni care au dorit să aducă un ultim omagiu fostului sportiv.
Familia campionului și autoritățile locale au fost prezente la priveghiul ce a fost oficiat de un sobor format din 10 preoți, buchete mari de flori albe și coroane fiind depuse în jurul sicriului.
'Am fost primul om care l-am felicitat după ce a cucerit titlul mondial. Era un om extraordinar, absolut senzațional. Un familist grozav, un om fantastic. E o mare emoție în oraș. E o pierdere imensă pentru fiecare dintre noi pentru că a fost un om grozav', a declarat, pentru AGERPRES, Doru Gaita, fost senator, un apropiat al sportivului.
Sala în care a fost depus sicriul cu trupul defunctului a fost pregătită special, într-un loc central fiind prezentate mănușile de box ale campionului.
Între cei care au luat parte la slujba de priveghi s-au numărat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, membri ai Consiliului Local, personalități din lumea sportului și culturii locale, cunoscuți, membrii echipei de fotbal Corvinul Hunedoara.
Cei prezenți au putut să aducă un ultim omagiu lui Mihai Leu, accesul în sală fiind liber. Totodată, în fața Casei de cultură, pe două ecrane de mari dimensiuni, au rulat secvențe din activitatea campionului mondial la box.
Potrivit unui anunț al familiei, slujba de înmormântare este programată pentru vineri, 4 iulie, la ora 12:00.
Mai mulți reprezentanți ai autorităților din județul Hunedoara au transmis, miercuri, mesaje de condoleanțe și au prezentat elogios activitatea sportivului Mihai Leu, decedat în urmă cu o zi din cauza unei boli grave, la vârsta de 56 de ani.
AGERPRES
Foto: (c) Sorin Blada/AGERPRES
Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











