TRAGEDIE între Mediaș și Sighișoara: doi morți și alți doi răniți grav, toți din Mureș

Accident-mortal-Laslea
Patru persoane au fost victimele unui grav accident rutier petrecut pe DN 14, km. 80, în zona localității Laslea. Din păcate, doi tineri au decedat. Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul unui autoturim condus spre Sighișoara care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri militari și descarcerare precum și cu un echipaj de prim ajutor medical calificat Smurd. De asemenea, s-au alăturat două echipaje ale ambulanței din Mediaș. Persoanele decedate sunt șoferul de 23 de ani care a pătruns pe contrasens și pasagera din dreapta, tot de 23 de ani. Ambii sunt din Mureș. Pentru scoaterea lor din mașină a fost nevoie de intervenția descarcerării. Celelalte două victime sunt doi tineri în vârstă de 24 și 25 de ani care au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș conștiente.„Un bărbat de 25 ani din Mureș șoferul uneia dintre mașini prezintă un traumatism toracic și suspiciune fractură la membrul inferior drept. Pasagerul aceleiași masini de 24 ani tot din Mureș prezintă fractură de bazin”, transmit reprezentanții Ambulanței.Traficul în zonă a fost reluat după miezul nopții.sursa: realitateadesibiu.net
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News










