Unul dintre cei mai celebri chitariști ai lumii concertează la Târgu Mureș

va17
Celebrul chitarist de flamenco Vicente Amigo, câştigătorul premiului Latin Grammy cu cel mai bun album de flamenco şi nominalizat la cel mai bun album de muzică mondială la premiile Grammy 2017 cu albumul “Memoria de los Sentidos”, va concerta, în premieră în România, la cea de-a 14-a ediţie a Festivalul Internaţional de Chitară “Harmonia Cordis”, care se desfăşoară la Târgu Mureş.
“Headline este, în acest an, chitaristul spaniol de flamenco Vicente Amigo, care va concerta pentru prima dată în România, este un interpret cu premii de Grammy cu cel mai bun album de flamenco. Până acum nu am avut aşa un concert mare de flamenco, am avut artişti care au interpretat muzică flamenco, dar numai pe chitară. Vicente Amigo va concerta cu trupă, cu dansatori de flamenco, cu percuţie, cu voce, va fi un show inedit”, a declarat organizatorul Festivalului Internaţional de Chitară “Harmonia Cordis”, chitaristul Beke Istvan Ferenc.Concertul lui Vicente Amigo este programat în Cetatea Medievală din Târgu Mureş, pe 11 august, de la ora 20,00, iar în cazul în care vremea nu va permite desfăşurarea evenimentului, va avea loc în Palatul Culturii din oraş.sursa: Agerpres
Citește și:
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 15:36 - Doliu în lumea filmului: actorul Michael Patrick din „Game of Thrones” a murit la doar 35 de ani
- 15:32 - GOLD FM nu se închide. Instanța a decis în urmă cu puțin timp
- 15:20 - România își ia rămas bun de la legendarul Mircea Lucescu. ”Il Luce”, omagiat pe Arena Națională -LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News











