VIDEO: Mesajul elevului amendat de Jandarmerie, după 5 cinci luni de la vizita lui Dăncilă

alin-popoviciu
Alin Popoviciu este elevul târgumureșean care a avut curajul să o înfrunte pe Viorica Dăncilă în vizita acesteia la Târgu Mureș, în 16 mai, cu numai câteva zile înainte de alegerile europarlamentare.
Vizita de atunci a premierului l-a făcut pe Alin cunoscut în toată țara, datorită atitudinii demne prin care s-a opus amenințărilor șefului jandarmilor mureșeni, Tiberiu Filipaș, cel care l-a acuzat că a organizat protestul spontan de pe treptele Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.Viorica Dăncilă s-a plâns că a fost așteptată la Târgu Mureș cu lumânări și coroane de flori.Cea care după numai câteva zile avea să devină șefa PSD a spus că protestatarii
“nu au idei și vor doar să dezbine și să jignească”.
Deși Alin Popoviciu este un elev eminent, participant la olimpiade și concursuri naționale, a fost acuzat de Dăncilă că “nu a realizat nimic în viață”.Alin Popoviciu îi răspundea atunci premierului că “
știu ce vreau de la viață și am câteva obiective foarte bine fixate în gând! Credeți-mă că la cei 17 ani ai mei, mă uit în urmă cu gândul împăcat că am tras un semnal de alarmă foarte clar la Tîrgu-Mureș alături de restul mureșenilor care vă așteptau”.
În 4 octombrie, după cinci luni de la eveniment, exact în ziua în care împlinea 18 ani, Alin Popoviciu a primit din partea Jandarmeriei amenda promisă în luna mai de Tiberiu Filipaș.
Între timp, Alin Popoviciu a devenit major și a acordat un interviu în exclusivitate pentru realitateademures.net, din care vă prezentăm mesajul său pentru colegii săi de generație.[video width="848" height="480" mp4="https://realitateademures.net/wp-content/uploads/2019/10/WhatsApp-Video-2019-10-10-at-16.51.04.mp4"][/video]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














