Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns deja la Washington DC, înaintea discuțiilor cruciale cu liderul american Donald Trump. Zelenski se va întâlni cu Trump pentru discuții bilaterale în Biroul Oval, înainte ca președintele american să se întâlnească cu liderii europeni.
„Am ajuns deja la Washington, mâine (n.r. - luni) mă voi întâlni cu președintele Trump. Mâine vom discuta și cu liderii europeni. Îi mulțumesc președintelui SUA pentru invitație. Cu toții împărtășim dorința puternică de a pune capăt rapid și definitiv acestui război. Iar pacea trebuie să fie durabilă.
Nu așa cum a fost acum câțiva ani, când Ucraina a fost forțată să renunțe la Crimeea și la o parte din estul țării noastre – o parte din Donbas – iar Putin a folosit pur și simplu acest lucru ca trambulină pentru un nou atac. Sau când Ucraina a primit așa-numitele „garanții de securitate” în 1994, care nu au funcționat. Desigur, Crimeea nu ar fi trebuit cedată atunci, la fel cum ucrainenii nu au cedat Kievul, Odesa sau Harkiv după 2022.
Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru independența lor. În prezent, soldații noștri înregistrează succese în regiunile Donețk și Sumî. Sunt încrezător că vom apăra Ucraina, că vom garanta în mod eficient securitatea și că poporul nostru va fi întotdeauna recunoscător președintelui Trump, tuturor americanilor și tuturor partenerilor și aliaților noștri pentru sprijinul și ajutorul lor neprețuit.
Rusia trebuie să pună capăt acestui război, pe care ea însăși l-a început. Și sper că forța noastră comună, alături de America și de prietenii noștri europeni, va obliga Rusia să încheie o pace adevărată. Vă mulțumesc!", a transmis, luni dimineață, președintele ucrainean într-un mesaj postat pe rețeaua X.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News