Sighișoara găzduiește în weekend cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate, un eveniment care invită publicul să descopere patrimoniul medieval într-o lumină cu totul nouă.
Una dintre atracțiile principale ale festivalului este The Awakening, un moment de videomapping care transformă Turnul cu Ceas într-un personaj desprins dintr-o poveste fantastică. Prin proiecții spectaculoase, ferestre luminate, ochi uriași și creaturi medievale, turnul pare să se trezească la viață odată cu lăsarea serii.
De asemenea, Luna Fantomelor aduce în inima cetății o instalație impresionantă, parte dintr-un decor în care magia Halloweenului prinde viață.
Experiența pentru participanți continuă cu Tunnel of Spirits, pe scara acoperită, unde jocurile de lumini și umbre transformă trecerea prin pasaj într-o călătorie spre fantastic și cu Drumul Dovlecilor, un traseu fermecat conturat de sute de dovleci sculptați și luminați, de la porțile cetății până în inima acesteia. Pe străduțele medievale, personaje fantastice, desprinse parcă din legende uitate, vor anima atmosfera și îi vor surprinde pe vizitatori la fiecare pas.
Cei interesați de istoria locului pot participa la tururi ghidate, pentru a descoperi poveștile, arhitectura și secretele cetății, într-o atmosferă în care trecutul medieval se împletește cu magia evenimentului.
Pentru cei mici, Kids Land pregătește aventuri fantastice în cadrul Caravanei cu jocuri magice, unde copiii vor putea participa la jocuri, activități și provocări care le pun imaginația la încercare. Programul include și vânători de comori, care îi invită pe participanți să exploreze cetatea și să descopere indicii ascunse, precum și sceneta interactivă „Procesul Vrăjitoarelor”, programată sâmbătă și duminică, de la ora 17:00.
Sâmbătă, de la ora 16:00, Parada Costumelor de Halloween îi invită pe participanți să intre în poveste cu propriile costume și să contribuie la atmosfera fantastică a cetății.
Când se lasă seara, cetatea se transformă într-un spațiu de party, unde muzica, luminile și decorurile medievale creează o atmosferă aparte. Line-up-ul reunește DJ cu stiluri diferite, de la house și techno la seturi retro.
Vineri 30 octombrie publicul îi va putea asculta pe Akos și Diana Sar care vor încheia seara cu un set B2B. Sâmbătă 31 octombrie atmosfera va continua alături de DJ Raul, SOA Deejays și DJ Cristian Rujoi, iar duminică 1 noiembrie muzica va fi asigurată de Digitalove, DJ Robert S și DJ Duțu.
Programul complet al festivalului, cu activitățile și orele de desfășurare, este disponibil pe pagina de facebook a evenimentului. Festivalul va fi deschis publicului de vineri până duminică, în intervalul 12:00–23:00.