Alpinismul românesc înregistrează o performanță de răsunet mondial. Sportivul care a intrat în clubul select „Seven Summits”

Adrian Ahrițculesei
Sportivul și alpinistul din Petroșani, Adrian Ahrițculesei, a reușit o performanță extraordinară, intrând în istoria alpinismului românesc și internațional.
Acesta a cucerit Vârful Denali din Alaska, cel mai înalt vârf din America de Nord, cu o altitudine de 6.194 de metri, finalizând astfel prestigiosul circuit „Seven Summits” – provocarea care presupune escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent.
Performanța vine după ani de antrenamente epuizante și expediții complexe pe tot globul. Circuitul „Seven Summits” cuprinde următoarele mari redute ale planetei, pe care românul le are acum în palmares, scrie servuspress.ro.
Anunțul a fost făcut de Adrian Jurca, impresarul sportivului, care a precizat că ascensiunea a fost încheiată în jurul orei 04:00, ora României. Potrivit acestuia, expediția din Alaska a fost cea mai dificilă de până acum pentru Ahrițculesei.
Prin această reușită, alpinistul din Valea Jiului se alătură unui grup restrâns de performeri la nivel mondial care au dus la bun sfârșit circuitul Seven Summits, una dintre cele mai importante provocări din alpinism.
Adrian Ahrițculesei a plecat spre Alaska în data de 1 iunie. Succesul de pe Denali vine la doar câteva luni după ce, pe 9 ianuarie 2026, a atins Polul Sud și a cucerit Mount Vinson, cel mai înalt vârf din Antarctica, cu o altitudine de 4.892 de metri.
Citește și:
- 15:51 - Shakira a umilit Italia fără să vrea! Gluma virală de la Cupa Mondială care face înconjurul internetului
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News

























