În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate ieri, 11 august, au participat 150 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, precum și ai Protecției Consumatorului.
Astfel, la nivelul județului Mureș, au fost executate 25 de acțiuni punctuale și au fost verificate 245 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
Au fost legitimate 545 de persoane și verificate 35 de mijloace de transport în comun.
În total, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.900 de lei, astfel:
– 22 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 1.000 de lei,
– 7 sancțiuni la Legea 61/1991, in valoare de 1.900 de lei