Aproape că nu trece zi fără ca un urs să fie lovit de maşină în judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Braşov sau Sibiu.

După incidentul din weekend din judeţul Harghita, care a dus la demiterea prefectului și după accidentul de aseară când un urs a murit lovit de o mașină la Ghindari, în județul Mureș, un alt animal a fost accidentat mortal, de data aceasta în Covasna.

Conform IPJ Covasna, marţi dimineaţă în jurul orei 4, poliţiştii au fost sesizaţi că un conducător auto, în timp ce conducea pe DN11, din direcţia Târgu Secuiesc spre Braşov, a lovit frontal un urs care se afla pe partea carosabilă, pe sensul de mers al şoferului.

În urma evenimentului, animalul a fost rănit şi a fost solicitat un medic veterinar care l-a tranchilizat şi a constatat faptul că are ambele membre din faţă fracturate, motiv pentru care ursul a fost transportat la o rezervaţie de urşi, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Ajuns la Sanctuarul de urşi de la Zărneşti, ursul a fost evaluat medical, specialiştii ajungând la concluzia că ursul trebuie eutanasiat, leziunile fiind iremediabile.

„Am constatat că ursul accidentat prezintă ambele membre anterioare fracturate, mucoasele aparente palide, fapt ce presupune şi anumite hemoragii interne. În urma acestor constatări se impune eutanasierea animalului, leziunile fiind iremediabile”, a declarat medicul veterinar Eugen Neagu, medic oficial în zona Bran – Zărneşti.

Articolul precedentSiegfried Mureșan candidează pentru funcția de vicepreședinte al PPE
Articolul următorTârgul de Crăciun de la Târgu Mureș începe în 5 decembrie