Echipa UTA a terminat la egalitate cu Rapid, 2-2 (1-2), pe teren propriu, la Oradea, în etapa a 13-a a Superligii. Funsho Bamgboye a marcat ambele goluri ale Rapidului, dar UTA a egalat de fiecare dată.

Olandezul Kevin Luckassen (75), fost la Rapid, a marcat golul egalării pentru arădeni, în meciul de debut. La UTA a debutat în acest meci şi atacantul kenyan Eric Johana Omondi.

Arădenii au mai avut două ocazii mari în finalul primei reprize, când Andrei Borza a respins de pe linia porţii (42), iar croatul Marko Stolnik (45) a trimis cu capul peste poartă din poziţie bună.

Rapid putea da lovitura la ultima fază (90+4), dar şutul lui Borza a trecut puţin pe lângă poartă. Echipa oaspete a ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere, cinci victorii şi trei egaluri.

UTA a ajuns la şase meciuri la rând fără victorie, două eşecuri şi patru egaluri (ultimele). În urma acestui rezultat, formația din Arad rămâne pe locul 14, din 16, cu 11p, în timp ce Rapid este pe 3, cu 23p.

Articolul precedentRugby: Noua Zeelandă, prima finalistă a Cupei Mondiale din Franţa
Articolul următorGranița dintre Egipt și Gaza s-a DESCHIS – Oficialii intră cu ajutoarele umanitare / Străinii ar putea părăsi enclava palestiniană