Vineri, la Statuia Secuilor Martiri din Târgu Mureș, a fost realizată, din pavaj, forma grafică a soarelui care apare pe steagul secuiesc.

Tot aici, a fost montată și o plăcuţă cu inscripţia bilingvă româno-maghiară “Izvorul Secuilor Martiri”, pe care textul era amplasat între simbolurile considerate secuiești, soarele și semiluna.

Ulterior, lucrările de amenajare a spațiului au îndepărtat inscripția de la izvor și au transformat steaua în opt colțuri într-un octogon, așa cum rezultă din imaginile surprise astăzi de realitateademures.net

Lucrările de la Monumentul Secuilor Martiri, care au fost realizate în anticiparea manifestărilor care vor avea loc aici 10 și 14 martie, au inflamat spiritele din politica mureșeană, dar nu au rămas fără ecou nici la nivel național și chiar internațional.

Agenția națională de presă din Ungaria, MTI, scrie că <<modificările au avut loc după ce presa locală a observat motivele secuieşti, iar viceprimarul social-democrat Sergiu Papuc a spus: “Nu vreau să transformăm cartierul 7 Noiembrie în aşa-zisul Ţinut Secuiesc”. Prin expresia “aşa-zisul”, viceprimarul s-a alăturat taberei celor care nu sunt dispuşi să recunoască Ţinutul Secuiesc nici măcar ca unitate geografică.>>

Rămâne de văzut care vor fi consecințele declarației viceprimarului PSD din Târgu Mureș, Sergiu Papuc, în relația dintre PSD și UDMR, la nivel național.

CONTEXT:

Printre primii care au reacționat la lucrările de vineri dimneață a fost deputatul Marius Pașcan, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), care spune că “Primăria municipiului Târgu-Mureș ne-a inclus deja în așa-zisul ,,Ținut Secuiesc”. Puteți bea apa de izvor a secuilor martiri, de sub însemnele separatiste, proaspăt instalate prin zelul edililor care, mai nou, fac echipă perfectă cu trădătorii udemeriști, subminatori ai României”, spune Pașcan, care se înteabă dacă „apa izvorului este potabilă sau dacă este dedicată exclusivist, după modelul apartheid, doar secuilor. Se pare că, prin grija administrației publice locale, vom avea parte în acest oraș de izvoare separate etnic, școli separate, trotuare și străzi separate, urmează cartiere și o graniță, după modelul zidului Berlinului, în mijlocul orașului, între români și maghiari sau secui.” Pașcan își încheie declarația cu o afirmație dură la adresa Primăriei: “Blestemaților, vindeți și trădați această țară pentru lăcomia intereselor voastre personale!”

Imediat după publicarea declarației, viceprimarul PSD al municipiului Târgu Mureș, Sergiu Papuc, a spus, pentru agendademures.ro că “nu transformăm cartierul 7 Noiembrie în așa-zis Ținut Secuiesc” și că lucrările „făceau parte din planul de reparații și amenajări doar că aici e vorba de model și mai ales de mesaj”.

Agendademures.ro relatează că imediat după aceea, Claudiu Maior, consilierul personal al primarului municipiului Târgu Mureș, s-a deplasat la Statuia Secuilor Martiri și a cerut angajaților firmei care se ocupă de amenajarea izvorului să demonteze placa cu însemnele secuiești, iar steaua din jurul obeliscului nu va avea opt colțuri, întregul perimetru urmând să fie redesenat. Aceeași sursă citează declarația de vineri seara a președintelui executiv al UDMR Tîrgu-Mureș, Kali István, care arată că „parcul avea un proiect de reabilitare. Acel proiect trebuie respectat și modificarea proiectului pe parcursul lucrărilor nu este permisă. Până în momentul oricărei manifestări care va fi organizată acolo, reabilitarea trebuie terminată, așa că, orice încercare de oprire a lucrărilor sau de amânare a finalizării acestora este împotriva comunității maghiare”.

O reacție a venit și din partea lui Radu Bălaș, consilier local din partea Partidului Oamenilor Liberi (POL), care a declarat că a constatat, <<cu regret, că Primăria și-a mai bătut încă o dată joc de comunitatea maghiară din Tîrgu Mureș, tot mai puțin reprezentată de cameleonii din UDMR. Da, din păcate, în fiecare an, între 10 și 15 martie, când au loc sărbători ale secuilor/maghiarilor, apar “patrioții” de serviciu, care, iată, mai nou, se iau la harță cu un… pavaj. Cel mai nociv a fost viceprimarul PSD Papuc, ajuns în funcție grație UDMR, care, învârtoșat de o stea în formă de pavaj, a declarat că nu vrea să asiste “la transformarea Cartierului 7 Noiembrie (sic) în Ținutul Secuiesc”>>.

La rândul său, Smaranda Enache, co-președintele Ligii Pro Europa se întreabă, referitor la denumirea cartierului în care este amplasată Statuia Secuilor Martiri: “7 noiembrie nu-i deranjează? Suntem ultimul municipiu din UE cu 7 noiembrie la rever! Lamenatabil!”

Preşedintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), Balázs Izsák a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că CNS „consideră eliminarea simbolurilor secuieşti drept ofensatoare şi provocatoare. Solicităm ca monumentul să fie lăsat în pace sau să se refacă pavajul în forma soarelui cu opt colţuri, respectiv ca inscripţia bilingvă să fie reamplasată”.

Un comunicat cu opinie similară a fost transmis şi de organizaţia Târgu Mureş a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), dar și de preşedintele UDMR Târgu-Mureş, Vass Levente, care, potrivit MTI, le-a cerut maghiarilor să nu se lase provocaţi şi să participe într-un număr cât mai mare la evenimentele dedicate zilei de 15 martie.

După şedinţa de sâmbătă, de la Oradea, a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI, că cele întâmplate sunt inacceptabile, nedrepte şi nerezonabile. “Este vorba despre o instigare naţionalistă, de incitare la ură, şi nu trebuie să permitem ca acest lucru să continue” – a spus politicianul maghiar. Totodată, Kelemen a remarcat că la Târgu Mureş „a fost nesocotit un proiect de amenajare perfect valabil şi aprobat, numai pentru ca elementele acestuia să nu amintească de simbolurile unei comunităţi.”

La Statuia Secuilor Martiri va avea loc, duminică, cu ocazia zilei martirilor secui, o comemorare şi un marş organizat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), manifestaţie denumită Ziua Libertăţii Secuilor.

sursa foto: zi-de-zi.ro

 

 

 

Articolul precedentUn mureșean, pe un loc considerat eligibil la alegerile europarlamentare
Articolul următorATENȚIE la zona Poligonului de la Sângeorgiu de Mureș!