Managerul Asociației Visit Mureș, Szocs Levente, a susținut o conferință de presă în care a prezentat prezența în premieră, a Asociației la Târgul Național de Turism al României.
“Am fost prezenți prima dată ca și Visit Mureș, am fost prezenți ca județ, împreună cu centrele de informare din Reghin, Sighișoara și Sovata. Eu cred că este important să apărem unitari și cu un concept de județ, ca să convingem turiștii să petreacă cât mai mult timp în județ. Prezentarea noastră s-a axat pe cum pot să-și petreacă turiștii cât mai multe zile din concediu în județul Mureș”, a declarat Szocs Levente.
Potrivit acestuia, reprezentanții județului Mureșului au distribuit peste 10.000 de pliante și au folosit experiența pentru a obține reacții de la turiști în ce privește proiectele pe care le au în derulare. Astfel, turiștii au putut testa un infotouch, ce oferă informații și hărți din județ, în limbile engleză, română și maghiară. Un alt proiect în derulare se referă la dezvoltarea unei aplicații care va fi disponibilă pe IOS și Android, a mai precizat Szocs Levente.