Consiliul Județean al Elevilor Mureș a redactat raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Județean, pe baza datelor prelucrate pe baza unui formular online, diseminat elevilor din unitățile de învățământ gimnazial, liceal și special din județ.

Raportul susține că doar 3,5% dintre elevi consideră că profesorii lor utilizează metode adecvate de predare, în timp ce 27,9% dintre aceștia simt că profesorii lor nu utilizează/utilizează foarte puține metode moderne de predare, iar 68,7% sunt de părere că profesorii utilizează într-o anumită măsură metode eficiente de predare.

Aproape jumătate dintre respondenți, 49%, au fost mustrați în fața celorlalți elevi, în timp ce 51% (130) dintre elevi nu au întâmpinat jena acestei situații.

Doar 5,7% dintre elevi consideră școala un mediu sigur pentru a-și exprima opiniile, în timp ce 66% dintre respondenți au o oarecare reținere în a-și exprima punctul de vedere, iar 28,3% dintre elevi cred că școala nu reprezintă un mediu sigur pentru a-și exprima opiniile.

Din cei 207 elevi care au au fost consultați, 59,6% consideră că au fost constrânşi de profesori în alegerea opţionalelor.

51,4% dintre elevi au observat des și foarte des subiectivitate în acordarea notelor, 43,9% au sesizat rar și foarte rar subiectivitate, iar 4,7%  nu au sesizat niciodată subiectivitate în acordarea notelor.

59,6% elevi nu s-au simțit puși în pericol în școală, în timp ce 40,4% dintre elevi și-au simțit integritatea fizică și/sau morală pusă în pericol.

Un procent ridicat de elevi, 37,3% , au afirmat că absența a fost folosită ca metodă de pedeapsă, cu toate că aceștia erau prezenți la oră, în timp ce 62,7% dintre respondenți nu s-au confruntat cu acest fenomen.

Ștefan Manea, președintele Consiliului Județean al Elevilor, spune că, În urma analizării răspunsurilor primite, se poate observa faptul că mulți elevi fie nu își cunosc drepturile în totalitate, fie le este frică să și le exercite. Cu toate că o parte din vină poate fi pusă pe seama Consiliului Județean al Elevilor și Consiliilor Școlare ale Elevilor, condamnăm ferm reticența cadrelor didactice și a conducerilor școlilor din județ de a respecta actorii primari ai sistemului de învățământ românesc.

Manea mai spune că procentul de 56,6% dintre respondenții majori care nu au putut părăsi incinta școlii accentuează gradul scăzut de respectare al drepturilor elevilor. În opinia Președintelui Consiliului Județean al Elevilor Mureș, „alte procente îngrijorătoare care evidențiază afirmația mai sus realizată sunt elevii care au observat des și foarte des subiectivitate în acordarea notelor: 51,4% (131), elevii care consideră că au fost discriminați în cadrul școlii: 47,1% (121), elevii care au fost mustrați în fața colectivului: 49% (125). Totodată, 72,6% (37) dintre elevii care au depus petiții sau memorandumuri nu au observat o schimbare pozitivă, ceea ce denotă pe de o parte ignoranță, iar pe de o altă parte lipsa de transparență a conducerilor școlilor.”

Articolul precedentANALIZĂ: Minori la volan
Articolul următorMâine: ultima zi de înscrieri pentru ocuparea funcției de procuror șef al Serviciului Teritorial DNA Tîrgu Mureș