Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu Mureș organizează, în 1 octombrie, la ora 17.00, pe esplanada din fața clădirii centrale, evenimentul Ziua Națiunilor, cu prilejul festivității de deschidere a anului universitar 2018-2019.
Cu această ocazie, vor fi arborate steagurile țărilor de origine ale studenților străini care învață medicina la Tîrgu Mureș, precum și ale profesorilor străini care au ales să predea în cadrul UMFST.
În prezent, la UMFST Tîrgu Mureș studiază aproximativ 700 de studenți internaționali din 47 de țări.
La eveniment vor participa reprezentanți ai corpului diplomatic, studenți, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai administrației centrale și locale.
Evenimentul se va încheia cu proiecții 3D ale steagurilor pe clădirea centrală.