Astăzi a avut loc ceremonia de învestire și depunerea jurământului de noul prefect al județului Mureș, Mircea Dușa.
Mircea Dușa s-a angajat, încă de la primul său discurs public în calitate de prefect, la respectarea obiectivelor din programul de guvernare.
“Se împlinesc doi ani de când guvernul susţinut de alianţa PSD – ALDE pune în aplicare ceea ce s-a afirmat în campania electorală la alegerile pentru Parlament şi odată ce programul de guvernare a fost aprobat de Parlament, el a devenit lege”, a spus prefectul județului Mureș.
La eveniment a participat și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care după ce a citit Hotărârea de Guvern prin care Dușa a fost numit în funcție, i-a urat acestuia bun venit printre “salariații” Ministerului de Interne.