În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate ieri, 5 iulie, de către polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, la persoane bănuite de comiterea de infracțiuni de furt, în formă continuată, 8 persoane au fost reținute.

Reamintim că, în perioada februarie – iulie, 11 persoane, în diferite forme de participație, ar fi sustras, în repetate rânduri, îngrășământ și material feros, dintr-o societate comercială din Târgu Mureș, cauzând un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro.

De asemenea, în aceeași cauză penală, la data de 4 iulie a.c., polițiștii Biroului Investigatii Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au efectuat 4 percheziții  domiciliare și la sediul unor societăți comerciale din municipiul Târgu Mureș, fiind ridicate mai multe probe.

În urma perchezițiilor, au fost conduse la sediul poliției, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale, 11 persoane.

Față de 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 55 de ani, din județul Mureș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Reghin, Poliției orașului Iernut, Secției 3 Poliție Rurală Râciu, Secției 4 Poliție Rurală Ungheni și Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentAccident violent cu două autoturisme în judeţul Mureş! Trei persoane au fost rănite (FOTO)
Articolul următorAproape 102 milioane lei, ajutor de stat la motorină acordat pentru 12.880 de fermieri