Reprezentanții Asociaţiei Mocăniţa Transilvaniei acuză CFR-ul că vrea să le ia locomotiva cu aburi.
“Ne-am străduit cu toate puterile să-i convingem pe reprezentanții Statului Român că locul locomotivei cu abur 764.053 este în proiectul mocăniței de la Teaca, însă fără succes. Deocamdată suntem prea mici pentru a conta”, spun reprezentanții Asociației, care anunță că Regionala CFR Brașov, Secția L7 a decis că este mai bine ca locomotiva să fie expusă în parcarea din fața gării din Târgu Mureș.
Mocănița Transilvaniei circulă pe linia îngustă Târgu Mureş – Band – Iuda – Lechinţ. În prezent ,calea ferată a fost ridicată din teren, rămânând o singură porţiune de 35 km între Râciu (județul Mureş) şi Teaca (județul Bistriţa-Năsăud).
Mocăniţa Transilvaniei are o capacitate de 60 de turişti.