Astăzi s-a semnat contractul pentru cea mai mare investiție din istoria comunei Livezeni. Este vorba de construcția a 18.470 de metri în sistemul de canalizare al localității.
A avut loc și prima ședință de lucru cu executantul, consultantul, proiectantul și cu dirigintele de șantier. Licitația a fost câștigată de SC SOCOT SA, la o valoare contractată este de 2,5 milioane de euro. Lucrările, care vor începe în luna martie, presupun construcția, pe lângă cei 18.470 de metri ai sistemului de canalizare, a 3 stații de pompare și 630 de racordări.
„Pe parcursul lucrărilor străzile vizate vor fi săpate în lung și în lat. Locuitorii vor afla în timp când vine rândul străzii lor. Va fi o investiție de mare anvergură, avem nevoie de răbdarea locuitorilor”, a declarat primarul comunei Livezeni, Bányai István.