Acad. prof.univ.dr. HORAȚIU SUCIU, președintele Comisiei de Sănătate din cadrul PNL Târgu Mureș, susține moțiunea “#reSTART Târgu Mureș”.
“Medicina din Târgu Mureș, prin profesioniștii săi, face ca orașul să aibă un brand, recunoscut la nivel național și european. Activitatea de cercetare și practică medicală de aici, mențin Târgu Mureșul în topul centrelor universitare din România. Din păcate, nu toate zonele vieții publice sunt atât de active, fapt care a determinat o scădere evidentă a ritmului de dezvoltare a Târgu Mureșului”, a declarat profesorul universitar Horațiu Suciu, la întrunirea Comitetului de Coordonare Local al PNL Târgu Mureș.
În același cadru, s-a comunicat decizia Biroului Politic Local al PNL Târgu Mureș, prin care Horațiu Suciu, cunoscut ca “doctorul de inimi”, a fost ales, în unanimitate, președintele Comisiei de Sănătate a PNL Târgu Mureș.
“Sunt onorat de acest mandat și constat că suntem partidul din Târgu Mureș cu cei mai mulți medici, fapt care ne responsabilizează, pentru a crea politicile de sănătate specifice și necesare acestui oraș universitar. Moțiunea “#reSTART Târgu Mureș” înseamnă nu doar curajul unui partid de a oferi cetățenilor o echipă profesionistă, ci și maturitatea prin care își asumă proiectul de schimbare a direcției unui oraș care are de recuperat decalaje majore în actul administrativ. Am încredere că echipa lui Ervin Molnar știe ce are de făcut și îmi declar toată susținerea față de proiectul lui Ervin, care poate conta pe mine, în calitate de coechipier”, a completat acad.prof.univ.dr. Horațiu Suciu.