Accident în Târnăveni! Un bărbat a ajuns la spital

Accident în Târnăveni! Un bărbat a ajuns la spital
Polițiștii din cadrul Poliției municipiul Târnăveni au intervenit vineri seara la un accident
Polițiștii din cadrul Poliției municipiul Târnăveni au intervenit vineri seara la un accident rutier, petrecut în municipiul Târnăveni. Două persoane au fost rănite, una fiind transportată la spital.
Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 20, respectiv 68 de ani, ambii din Târnăveni.
"În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto, cel de 68 de ani, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, celuilalt fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la unitatea spitalicească.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ pentru ambii conducători auto", a precizat Emanuela Farcaș, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea circumstanțelor și cauzelor producerii evenimentului rutier.
Sursa: Realitatea de Mures
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














