În perioada 25-27 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au desfășurat, în sistem integrat, acțiuni pe raza întregului județ.

 

S-a acționat zilnic pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale dar și a riscului rutier. 

Peste 500 de polițiști mureșeni au fost la datorie, pe raza întregului județ, pentru siguranța comunității.

În perioada de referință, structurile de poliție au intervenit la peste 260 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 40 de infracțiuni, 6 autori fiind prinși în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost luate 2 măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 652 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 139.000 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, reținute 41 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Totodată, în această perioadă, au fost intensificate activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. 

Au fost aplicate în total, 575 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020, în valoare totală de peste 67.000 de lei.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedent28 decembrie: 2.620 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorA devenit funcțională platforma pentru raportarea reacțiilor adverse după vaccinarea anti-COVID