Camera Deputaţilor se întruneşte, joi, în şedinţă pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, depuse de doi parlamentari ai UDMR. Vorbim despre o ședinţă în format hibrid, programată să înceapă loc la ora 14:00.

Conform deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pe ordinea de zi se vor mai afla demisiile deputaţilor Gabriel Avrămescu şi Gabriela Horga, aleşi în conducerea ASF, şi vacantarea locurilor lor de deputaţi.

Propunerile legislative aflate pe ordinea de zi sunt cele privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România şi o lege-cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale, iniţiate de doi deputaţi UDMR – Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

În 20 decembrie, liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor „să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ”. „Am propus preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ. Astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia ţinutului secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic. Această discuţie care apare odată la ceva timp nu îşi are rostul”, scris atunci Marcel Ciolacu pe pagina sa de socializare.

Articolul precedentCine sunt procurorii DNA care au clasat dosarul despre presupusele chefuri ale șefilor ISU Prahova la Ferma Dacilor
Articolul următorRușii s-au dezlănțuit în Ucraina, bombardamente masive