Un bărbat din Mureș, care ar fi sustras 350 de litri de ulei de motor dintr-o societate comercială, a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au pus în executare, miercuri, 3 mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere, într-un dosar penal de furt calificat.
„În fapt, în perioada ianuarie 2022 și până în prezent, un bărbat de 55 de ani din Grebenișu de Câmpie ar fi sustras dintr-o societate comercială din localitate, cantități de antigel și ulei de motor.
În urma perchezițiilor, au fost identificați 350 de litri de ulei de motor și 62 de litri de antigel, posibil a fi proveniți din comiterea infracțiunii.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Fața de cel în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a transmis Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru administrarea întregului material probator.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic.
Sursa: Realitatea de Mures