Un bărbat din Șăulia a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat de polițiști, după ce a fost depistat beat criță la volan, pe DN 15/A, în localitatea Grebenișu de Câmpie. În plus, acesta nu avea nici permis de conducere.
Miercuri seara, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au oprit în trafic, pe DJ 151/A, în comuna Grebenișu de Câmpie, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Șăulia.
Potrivit IPJ Mureș, în urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În baza probatoriului administrat, față de cel în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Sursa: Realitatea de Mures