Poliţiştii din Mureş au reţinut un bărbat de 43 de ani din Târnăveni, bănuit că nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecţie provizoriu emis împotriva sa.

 

La data de 29 iulie, poliţiştii din  Târnăveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat din municipiu încalcă restricţiile impuse prin ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa.

Bărbatul în cauză nu ar fi respectat condiţia de a nu se apropia la o distanţă mai mică de 150 de metri faţă de mama şi fratele său, revenind astfel la domiciliu.

În urma probatoriului administrat, faţă de bărbat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore.

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentRaed Arafat, ultimele informații despre ce ne așteaptă în valul 4 COVID-19 – CÂTE paturi de ATI are România
Articolul următorMureșean, reținut pentru distrugere! S-a ales și cu dosar penal