Un bărbat se află în stare gravă după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Salvatorii au reuşit să îl extragă.
Incidentul a avut loc în localitatea Livezeni din judeţul Mureş.
„Forţele de intervenţie au reuşit extragerea victimei surprinse sub malul de pământ. Victima, o persoană de sex masculin, e de cod roșu„, a transmis ISU Mureş.
Actualizare:
„Astăzi, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.5 Miercurea Nirajului au fost sesizați că, în Livezeni, a avut loc un accident de muncă.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii, reprezentanți ai I.S.U., precum și un echipaj SMURD.
În fapt, un bărbat, de 32 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce efectua lucrări de reparație la o canalizare, ar fi fost surprins și blocat sub un mal de pământ.
Bărbatul a fost transportat la unitatea spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, a fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș.
În cauză, polițiștii au deschis dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul„, a transmis IPJ.
Sursa: Realitatea de Mures