Raluca Turcan ar fi semnat avizul de funcționare al azilului „Sf. Gabriel cel viteaz”. În documentele intrate în posesia Realitatea PLUS apare semnătura Ralucăi Turcan, pe vremea când era ministru al Muncii.

Raluca Turcan ar fi semnat avizul de funcționare al azilului „Sf. Gabriel cel viteaz”. Documentele de acreditare au semnătura fostului ministru – Raluca Turcan. Realitatea PLUS a intrat în posesia unor documente care arată că fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a semnat autorizația de funcționare pentru Sfântul Gabriel cel Viteaz, azilul din Voluntari de la care a pornit întreg scandalul în urmă cu mai bine de o săptămână.

Așa cum spun martorii, dar și stenogramele din anchetele penale, aici bătrânii erau chinuiți, înfometați și bătuți de angajații centrului. În prezent, Raluca Turcan este ministru al Culturii. Contactată de Realitatea PLUS în cursul zilei de ieri, aceasta a negat orice implicare în scandal. Jurnaliștii Realitatea au încercat și astăzi să obțină un punct de vedere de la Turcan, însă până la acest moment nu au primit un răspuns. 

Între timp, continuă seria perchezițiilor în dosarul căminelor groazei. De această dată, procurorii au descins la un azil din Voluntari, dar și la sediul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Sunt vizați doi funcționari publici, suspectați că l-ar fi ajutat pe managerul Godei să ia bani de la stat. Totodată ies la iveală dezvăluiri uluitoare: 21 de oameni au murit într-unul dintre căminele conduse de acesta într-un singur an. 

Interceptările din dosarul pe care îl instrumentează procurorii DIICOT scot în evidență modul în care angajații statului mușamalizau dezastrul din azilele groazei administarte de chiar baronul Godei. Funcționarii de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Ilfov oferau informații legate de controale. Practic, cu un singur telefon demontau orice ancheta în centrele transformate în lagăre.

Imagine

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCum au vrut cei 12 motociciliști să îl execute pe patronul de restaurante din Capitală – Imagini șocante cu momentul atacului
Articolul următorGabriela Firea ar putea pleca din Guvern astăzi, după discuțiile cu Marcel Ciolacu