Consiliul Concurenței va realiza un studiu cu scopul de a înțelege mai bine cum funcționează piața imobiliară rezidențială din Municipiul București și pentru a identifica eventualele disfuncționalități sau bariere care afectează consumatorii.

Potrivit unui comunicat de presă al autorității de concurență, transmis miercuri AGERPRES, persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi sunt invitate să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relația cu dezvoltatorii imobiliari.

Chestionarele conțin întrebări despre calitatea locuințelor, a facilităților aferente și a administrării acestora, fiind trei variante, în funcție de experiența fiecărei persoane: Chestionar pentru persoanele care au achiziționat locuințe noi, Chestionar pentru persoanele care au închiriat locuințe noi și Chestionar pentru persoanele care intenționează să achiziționeze locuințe.

De asemenea, în cadrul chestionarului, consumatorii au posibilitatea să prezinte și eventualele dificultăți întâmpinate la achiziționarea sau închirierea locuințelor noi, pe parcursul procesului de planificare a achiziției sau închirierii, precum și după finalizarea tranzacției.

‘De aceea, este important ca persoanele care completează chestionarele să fie implicate în procedurile de achiziționare, respectiv închiriere a unei locuințe noi’, precizează instituția.

Completarea chestionarului durează aproximativ zece minute și nu necesită autentificarea sau înregistrarea cu o adresă validă de e-mail, iar datele personale sunt confidențiale.

Cele trei chestionare, disponibile în format Google Forms, sunt publicate pe pagina de Internet a Consiliului Concurenței și pot fi completate până la data de 20 iulie 2025.

Reprezentanții autorității menționează că răspunsurile vor fi analizate în cadrul studiului privind dezvoltarea imobiliară în București, iar la finalul analizei va formula propuneri pentru problemele identificate ținând seama de cadrul legal existent sau de posibilitățile de îmbunătățire ale sistemului de amenajare a teritoriului și urbanismului.

În cazul în care vor fi descoperite indicii privind încălcarea legii, Consiliul va iniția procedurile necesare pentru a le sancționa. AGERPRES

Articolul precedentPREȘEDINTELE NICUȘOR DAN – LA CONSILIUL EUROPEAN, JOI ȘI VINERI
Articolul următorDIICOT: 16 PERSOANE REȚINUTE ÎNTR-UN DOSAR ÎN CARE SUNT ACUZATE DE ȘANTAJ ȘI AMENINȚARE