Modificarea Codului Rutier prin care au fost reduse limitele de vârstă pentru șoferii profesioniști, de la 21 de ani la 18 ani pentru categoriile C și CE și de la 24 la 21 de ani pentru categoriile D și DE, a intrat în vigoare joi. Astfel, tinerii interesați să devină șoferi profesioniști se pot înscrie pentru obținerea permisului de conducere de la vârsta de 18 ani pentru camioane sau 21 de ani pentru microbuze și autocare.

 

Legea nr. 385/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a intrat în vigoare joi, 2 februarie, la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Documentul prevede reducerea vârstei pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile C, CE, D, DE.

Legea stabileşte reducerea de la 21 la 18 ani a vârstei minime de obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE şi de la 24 la 21 ani pentru categoriile D, DE, cu condiţia obţinerii unui certificat de competenţă profesională.

 

Astfel, tinerii vor putea deveni șoferi profesioniști dacă vor susține examenul pentru obținerea certificatului de calificare profesională inițială (CPI). Fără atestatul profesional de la Autoritatea Rutieră Română (un examen teoretic și practic), deținătorul unui permis categoriile C sau D nu poate face transport efectiv de mărfuri sau persoane.

 

Legea mai prevede că titularul permisului de conducere are dreptul să obţină istoricul sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice în una din următoarele modalităţi: de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau de la orice structură de poliţie rutieră.

Articolul precedentSe strică vremea – Vine gerul peste România – Anunțul meteorologilor
Articolul următorSe prelungește CODUL GALBEN de ninsori și viscol, până duminică seara