Polițiștii mureșeni au depistat pe raza județului Mureș doi bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.

 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighișoara au depistat luni un tânăr în vârstă de 21 de ani, care ar fi condus un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

Potrivit IPJ Mureș, la data de 27 ianuarie, acesta ar fi fost implicat într-un accident cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în baza de date de către polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta nu a respectat măsura carantinării la domiciliu fiind sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei conform Legii nr.55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Tot luni, în jurul orei 23:20, lucrătorii Secției 2 Poliție Rurală Band au depistat pe raza localității Sâncraiu de Mureș, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o alcoolemie de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele  conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentTestele de salivă ar putea fi scoase din școli
Articolul următorOlguța Vasilescu: „Modificarea 9,4% la pensii ne privește pe noi și copiii noștri. PNRR se poate renegocia punctual. Se numește optimizare”