Doi bărbați din Mureș, prinși în flagrant furând mai multe cartușe de țigări din incinta unei societăți comerciale, au fost arestați preventiv. Cei doi au acționat miercuri dimineața, în jurul orei 05.00 și au încercat să se facă nevăzuți. Polițiștii le-au dat de urmă și i-au prins cu marfa furată, în mașină.

 

Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au surprins în flagrant delict, la data de 9 iunie, doi bărbați care ar fi sustras țigări dintr-o societate comercială din Târgu Mureș. Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior, arestați preventiv pentru 30 de zile.

 

„În fapt, din cercetările efectuate, a reieşit faptul că la data de 9 iunie a.c., în jurul orei 04.45, cei în cauză, de 34, respectiv 37 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureș, ar fi pătruns prin efracție, într-o societate comercială din Târgu Mureș, de unde ar fi sustras mai multe cartușe cu țigări, pe care ulterior le-ar fi introdus într-un autoturism.

La scurt timp, bărbații au fost interceptați de către polițiști, în trafic, iar ca urmare a controlului efectuat, în autoturism, au fost identificate bunurile care ar fi fost sustrase”, a transmis IPJ Mureș.

În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, faţă de cei în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea probării întregii activități infracționale.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentȘase cadre medicale și un funcționar public din Mureș, cercetați pentru luare de mită! Patru dintre inculpați riscă arestul preventiv
Articolul următorVIDEO Experiment Realitatea Plus – Cum îi primește Bucureștiul pe suporterii străini care vin la meciurile EURO