Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat, miercuri, trei percheziţii la persoane bănuite că ar fi obţinut bani, prin schimbarea unei valute contrafăcute  în monedă autohtonă. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

 

La data de 11 noiembrie 2020, polițiștii  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Mureș, la locuințele unor persoane bănuite de punere în circulație de valori falsificate străine  și înșelăciune, a transmis IPJ Mureș.

În fapt, la data de 5 noiembrie 2020, cei in cauză ar fi solicitat persoanei vătămate schimbarea valutei( 380 de euro) în monedă autohtonă, obţinând de la persoana vătămată peste 1.750 de lei.
    
Doi bărbaţi au fost conduşi la sediul B.C.C.O. Tg. Mureș, pentru audieri, ulterior, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Acțiuni a  beneficiat de sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi ”Regele Ferdinand I” Tîrgu-Mureș.

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 107. Black Friday, cea mai mare sărbătoare tradițională românească
Articolul următorO nouă zi cu peste 10.000 de infectări cu SARS-CoV2. Raport pe fiecare judeţ