Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Mureș, au continuat activitățile pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

Potrivit IPJ Mureș, în cadrul acțiunii de azi-noapte, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.900 de lei, dintre care una pentru conducere sub influența alcoolului, 6 pentru neutilizarea centurii de siguranță și 4 pentru alte abateri. Șoferului depistat sub influența alcoolului la volan, polițiștii i-au întocmit dosar penal, etilotestul indicând o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

De asemenea, sâmbătă, polițiștii rutieri din Reghin au oprit pe strada Sălciilor din localitate un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta avea o  alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a a fost condus la spital, pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi, polițiști ai Biroului Rutier Reghin au constatat o conducere sub influența substanțelor psihoactive.

A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Sursa: Realitatea de Mures