Polițiștii mureșeni au depistat pe raza județului doi bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Ambii s-au ales cu dosare penale, iar unul a fost reținut pentru 24 de ore.

 

Astfel, luni, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Gornești au depistat pe raza localității Periș, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care a condus un autoturism, fără a deține permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate în baza de date de către polițiști, a rezultat faptul că bărbatul nu are drept de conducere, figurând cu permisul de conducere anulat.

Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, față de cel în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reghin – Biroul Rutier au depistat pe strada Pomilor din municipiu, un bărbat în vârstă de 33 de ani din localitatea Andreneasa, care ar fi condus un autoturism, sub influența substanțelor psihoactive.

Șoferul autoturismului a fost condus la spital, unde i s-a efectuat un test rapid – Multi-Drug Screen Test, rezultând o valoare pozitivă la methamphetamine.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentSCANDAL uriaș în Parlament: îmbrânceli și înjurături de nedescris – Doar aleșii locali vor avea salarii majorate
Articolul următorNOI IMAGINI ȘOCANTE cu atacul lui Reghecampf: Anamaria Prodan, sub „ploaia” de pumni și palme. MOMENTUL EXACT în care antrenorul și-a ieșit din minți