Doi tineri din Târnăveni, dintre care unul minor, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce înainte cu câteva zile au bătut doi bărbați din aceeași localitate și le-au furat bunuri aparținând acestora.  Cei doi tineri sunt acum cercetați de polițiști, de lovire sau alte violențe și furt calificat.

 

Marți, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Târnăveni, în urma activităților specifice desfășurate, au identificat doi tineri, de 14, respectiv 24 de ani, din municipiul Târnăveni, bănuiți că ar fi agresat fizic doi bărbați și ulterior ar fi sustras bunuri aparținând acestora.

„În fapt, din cercetările efectuate, a reieșit faptul că la data de 13 noiembrie, cei în cauză, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Târnăveni, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, ar fi agresat fizic doi bărbați, de 53 și 56 de ani, din aceeași localitate.

Ulterior, aceștia ar fi sustras un telefon mobil aparținând bărbatului de 53 de ani, iar din curtea imobilului bărbatului de 56 de ani, ar fi sustras cabluri electrice.

Ambele victime au fost transportate la unitatea spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat, la data de 16 noiembrie, cei doi tineri au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestere Preventivă al inspectoratului”, a transmis IPJ  Mureș.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentMarcel Ciolacu: Săptămâna viitoare România va avea un guvern!
Articolul următorStarea drumurilor naționale din centrul țării