Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș a organizat un exercițiu de cooperare în zona Munților Călimani, având ca temă ”Gestionarea unei situații de urgență generate de căderi masive de zăpadă.”

În concret, două grupuri de turiști s-au rătăcit pe munte, dar au reușit să sune la 112, comunicând coordonatele GPS.

Peste 80 de persoane s-au mobilizat în căutarea lor, specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Salvamont, Direcția Silvică Mureș și Primăria Lunca Bradului, informează Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Mureș.

”Primul apel a sosit la 112 la ora 6.10. A fost activată grupa operativă, iar ulterior, aceasta s-a deplasat în teren și, împreună cu Ocolul Silvic Lunca Bradului, cu personal de la Primăria Lunca Bradului, Jandarmerie și Salvamont, a început căutările. A mai venit un apel peste aproximativ o oră, prin care s-a anunțat faptul că alți turiști s-au rătăcit pe altă vale. În final, toate victimele au fost aduse cu bine la bază, iar persoanele au fost salvate,” a declarat șeful ISU ”Horea” Mureș, col. Călin Handrea.

Intervenția a fost coordonată de prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

”Conform planului de pregătire și instruire pe anul 2019, avem câteva obiective de realizat, iar unul din exerciții a fost organizat (…), pe un plan de acțiune fictiv, în care 15 turiști se rătăcesc în Munții Călimani. De această dată, s-au creat două comandamente, un comandament de bază și unul avansat, astfel încât culegerea informațiilor înainte de stabilirea metodei de intervenție să fie una foarte oportună, care să ne ofere exact locul unde se aflau turiștii. Le-am mulțumit participanților la acest prim exercițiu organizat în anul 2019 și, pe viitor, vom avea în vedere ca toate exercițiile pe care le organizăm să aibă ca obiectiv operativitatea și intervenția foarte rapidă în salvarea cetățenilor aflați în situații deosebite,” a declarat prefectul Mircea Dușa.

Evenimentul s-a încadrat în planificarea exercițiilor de cooperare cu forțe și mijloace în teren pentru anul 2019, desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al Județului Mureș.

foto: Institutia Prefectului judetul Mureș/ISU Mureș

Articolul precedentCsép Éva Andrea, pledoarie la Bruxelles pentru locuri de muncă
Articolul următor220.000 de euro de la Guvernul Ungariei ajung în Miercurea Nirajului