Primăria municipiului Tîrgu Mureș, a lansat în primăvara acestui an, concursul de soluții „MY CITY Tîrgu Mureş/Marosvásárhely/Neumarkt”. 

Scopul concursului este obținerea de soluţii/idei pentru valorificarea zonei Piața Victoriei – Piața Trandafirilor – Piața Petőfi Sándor – Piața Bernády György – Bulevardul Cetății.

Acesta este unul dintre cele mai intens circulate coridoare la nivelul orașului, atât din punct de vedere rutier, cât și al circulațiilor alternative. Zona se află la întretăierea drumurilor istorice care au generat topografia orașului actual. 

Concursul a urmărit rezolvarea conflictelor generate de caracterul multifuncțional al zonei studiate, punerea în valoarea a monumentelor și ansamblurilor arhitectural – urbanistice, creșterea atractivității zonei pentru turism,  ameliorarea peisagistică,  creșterea calității spațiilor destinate întâlnirilor sociale din zonă.

Autorul principal al proiectului care a primit cele mai multe aprecieri din partea comisiei de jurizare este: Hegedüs Noémi Melitta – arhitect, specialist în restaurarea patrimoniului arhitectura. 

Juriul, format din 15 experţi, a decis să nu acorde premiul I, pe motiv că “nu a fost atins un nivel de excelenţă care se le califice drept propuneri remarcabile în integralitatea lor, fiind însă apreciate de juriu pentru calitatea soluţiilor propuse pentru arealul studiat”, iar astfel câştigătorul a fost ocupantul locului al II-lea, dintre cele opt proiecte intrate în jurizare.

“Juriul a apreciat tratarea atentă a zonei de peisagistică şi faptul că proiectul se raportează la fondul construit valoros, creând puncte de interes şi permiţând perspective generoase înspre faţadele semnificative”, a arătat juriul.

Din juriu au făcut parte Ileana Tureanu, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, conf. univ. dr. arh. Liviu Ianăşi, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, arhitectul Attila Kim, Comisarul României pentru Bienala de Arhitectura de la Veneţia, Gheorghe Pătraşcu, consilier al Ministrului Culturii şi Identitaţii Naţionale, Radu Mihăilescu, membru al Ordinului Arhitecţilor din România, conf. dr. Cerasella Crăciun si lector dr. Vera Marin de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Angela Kovacs, preşedinte OAR Mureş, Ioana Ciocan, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. 

Târgumureșenii care au făcut, asemenea, parte din juriu, sunt Dana Miheț, arhitect şef al Municipiului Tîrgu Mureş, Furo Judita, preşedintele Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură a Consiliului Local al Municipiului Tîrgu Mureş, dr. Magyary Elod, Mozes Levente Sándor, Moldovan Călin şi Tatár Lehel, toţi consilieri locali din Târgu Mureş.

Arhitecţii au arătat că acest concurs a încurajat creativitatea, iar între criteriile de evaluare ale proiectelor s-au regăsit originalitatea şi sustenabilitatea propunerilor. 

 

 

Articolul precedentȘcoala Gimnazială „Friedrich Schiller”, performanță unică în țară
Articolul următorANALIZĂ: Ce putea să facă Mureșul cu banii pentru referendum