În 2021 va fi gata un nou bloc ANL pentru medicii din Târgu Mureș

anl
Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea a participat la recepția blocului ANL, construit pentru medicii specialiști și rezidenți. 24 de locuințe vor fi puse la dispoziția medicilor din oraș, printr-un program derulat de Primăria Târgu Mureș.
Primăria a pus la dispoziție 1000 de metri pătrați, suprafața construită fiind de 376 de metri pătrați. Ansamblul rezidențial este compus din 24 de apartamente, cu suprafețe cuprinse între 38,5 și 75,8 metri pătrați.
„Acest proiect l-am demarat acum zece ani și am avut în vedere faptul că municipiul Târgu Mureș este un renumit centru medical. Primul bloc ANL, care s-a construit în oraș tot pentru personalul medical, a fost finalizat în al treilea mandat de primar. Iată că acum, după multe blocaje, am reușit să finalizăm 24 de locuințe în parteneriat cu Agenția Națională de Locuințe. Doresc să precizez, încă de pe acum, că aceste locuințe nu se vor vinde (așa cum s-a întâmplat în 1995), deoarece imobilele sunt destinate să fie cedate succesiv medicilor care își desfășoară activitatea în Târgu Mureș"
, a declarat primarul dr. Dorin Florea.Investiția Primăriei Târgu Mureș în acest proiect a fost de peste 4 milioane de lei și a constat în terenuri și utilități.Urmează ca în anul 2021, tot printr-un parteneriat cu ANL, să fie puse la dispoziția tinerilor 60 de apartamente pe strada Depozitelor din Târgu Mureș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














