Ieri, 25 aprilie, în jurul orei 12:00, pe B-dul 1 Decembrie 1918, din municipiul Târgu Mureș, a avut loc un incendiu produs în interiorul unui apartament.

“Pe când intenționam să ieșim cu familia la plimbare, de cum am deschis ușa imobilului, am observat vecinii de pe scară agitându-se și strigând: IEȘIȚI CĂ ARDE BLOCUL! Moment în care am lăsat familia în apartament și am fugit spre etajele superioare să văd despre ce este vorba.” 

La etajul al II-lea, prin deschizătura ușii unui apartament, ieșea o cantitate mare de fum care inunda scara blocului.

În acel moment, Marius, l-a văzut pe proprietar ieșit pe casa scării încercând să respire aer curat și l-a întrebat ce s-a întâmplat, acesta a reușit să îi spună ca arde mobila din sufragerie, că a întrerupt alimentarea cu energie electrică și a reușit să arunce puțină apă pe flăcari. 

Marius a executat cu rapiditate o recunoaștere și a constatat că întreg apartamentul era inundat cu fum dens și negru, a identificat locul focarului, acesta se manifesta mocnit la mobilierul din sufragerie, după care a ieșit pe casa scării, a luat o găleată cu apă și a aruncat-o peste focar, apoi a trecut la ventilarea apartamentului deschizând geamul de la bucătărie și de la balcon. 

La foarte scurt timp, au intervenit și vecinii de pe scară pentru a-l ajuta pe Marius și pe proprietar să împiedice un dezastru, împerună au scos covorul din cameră, au îndepărtat dulapul de lângă perete pentru a verifica dacă mai sunt focare ascunse, și cu doar câteva găleți de apă, au reușit să stingă incendiul până la sosirea forțelor de intervenție. 

De cum au ajuns forțele de intervenție la fața locului, Marius le-a raportat cele întâmplate.

Sergent major BREJA Marius-Cătălin își desfășoară activitatea de serviciu ca și subofițer operativ principal la Detașamentul de Pompieri Sighișoara și are o vechime de patru ani în cadrul ISU Mureș. 

„Pe această cale îl felicităm pe Marius și pe proprietar pentru operativitate și nu în ultimul rând, pe vecinii de pe scară pentru spiritul civic de care dau dovadă”, a transmis ISU Mureș.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentRealitatea de lângă tine – Miron Pană este un tată singur care își crește cu greu copilul de 12 ani
Articolul următorBărbat din Târgu Mureş arestat pentru tâlhărie