La data de 28 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorgiu de Pădure au organizat o întâlnire cu elevii din cadrul Liceului Tehnologic Sfântu Gheorghe, unde au desfășurat activități interactive cu elevii, în cadrul programului “Școala Altfel”.

Poliţiştii organizează astfel de întâlniri cu elevii școlilor în scopul diminuării condiţiilor favorizante delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor în unele instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Mureș.

Prin aceste activităţi poliţiştii urmăresc informarea elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor privind statisticile referitoare la delicvenţa juvenilă în judeţul Mureş, activităţile specifice ale Poliţiei Române în acest domeniu, mijloacele şi metodele folosite pentru prevenirea acestui gen de fapte, consolidarea parteneriatului poliţie – şcoală – părinţi – societate civilă, precum şi întărirea sentimentului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice.

Astfel, clasele gimnaziale din cadrul Liceului Tehnologic Sfântu Gheorghe din Orașul Sângeorgiu de Pădure, însoțiți de cadrele didactice, au vizitat sediul poliției, fiindu-le prezentate autospecialele și tehnica polițiștilor, petrecând timp în umbra unor profesionişti pentru a învăţa cât mai multe despre activităţile, îndatoririle şi responsabilităţile poliției, specialiștii oferind răspunsuri la toate curiozitățile elevilor.

Acest gen de activități vor continua.

 Imagine

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentSondaj INSCOP: PNL crește în preferințele electoratului. Comasarea alegerilor, soluția agreată de alegători
Articolul următorPeste 1000 de elevi din București, Cluj, Iași, Bistrița-Năsăud, Mureș și Baia Mare au participat la ”Maratonul Resuscitării Junior”