Primarul municipiului Târgu Mureș a convocat şedinţa ordinară a Consiliului local municipal Târgu Mureş, pentru ziua de joi, 28 martie 2019, ora 14ºº.  

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi, este cel privind gestionarea directă a parcărilor din municipiul Târgu Mureș de către Administrația Domeniului Public.

Consilierii vor discuta, la propunerea consilierilor locali ai Partidului Oamenilor Liberi (POL) și revocarea Hotărârii nr. 8, referitoare la parcajul subteran din zona centrală Piața Trandafirilor. Proiectul de hotărâre al POL a fost publicat  în data de 14  martie  2019, pe site-ul Municipiului Târgu Mureş și se află în dezbatere publică până în 24 martie.

Interesante sunt și două proiecte care vizează transportul în comun și managementul traficului rutier. Astfel, consilierii locali sunt invitați să dezbată două proiecte de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, pentru „Sistem de management al traficului în Municipiul Târgu Mureș” și „Modernizarea transportului public de călători al Municipiului Târgu Mureș”. Ambele proiecte sunt propuse a se finanța prin POR 2014-2020.

Aleșii locali vor dezbate și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii “modernizare strada Victor Babeş” și “amenajare parc zona centrală Cartier Belvedere Târgu Mureş – etapa 1”.

În discuții va intra, de asemenea, aprobarea Devizului General actualizat şi a principalilor indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Reparaţie capitală pod peste râul Mureş”.

Sunt de urmărit și inițiativele de aprobare a organizării licitației în scopul selectării unui asociat pentru activităţile de cinematografie și cea pentru înfiinţarea Parcului Ştiinţific Şi Tehnologic “LIFETECH SCIENCE PARK”.

 

 

Articolul precedentPROPUNERE: 450.000 lei în plus pentru Zoo Târgu Mureș
Articolul următorVa avea, în sfârșit, Târgu Mureșul un brand turistic?