Klaus Iohannis a convocat Consiliul Superior de Apărare a Țării

Klaus Iohannis a convocat Consiliul Superior de Apărare a Țării
Iohannis a convocat, pentru miercuri, Consiliul Superior de Apărare a Țării
Președintele Klaus Iohannis a convocat, pentru miercuri, Consiliul Superior de Apărare a Țării, în contextul cerinței Rusiei de retragere a trupelor și armamentului NATO din România și Bulgaria.
Revendicarea Rusiei face parte dintr-un set mai amplu de garanții pe care Moscova le cere Occidentului, în schimbul detensionării crizei la granița Ucrainei. O altă revendicare a Rusiei este garanția că Ucraina nu va adera la NATO.
"Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: situația de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre și pe Flancul Estic al NATO, precum și măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței", informează Administrația Prezidențială.
Peste 127.000 de militari ruși se află, în acest moment, la granița cu Ucraina, iar Moscova a trimis tehnică de luptă, cu trenul, din Siberia. În noile imagini din satelit se observă bombardamentul rusesc, dar și trupele aflate la graniță.

În speranța că vor împiedica posibila invazie, mai multe state europene au decis să trimită nave de război și trupe în zona Mării Negre și a Mării Mediterane.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:23 - Percheziții la Cimitirul Bellu într-un dosar de fraude funerare. Patru persoane, reținute pentru înșelăciune și fals
- 17:19 - Insula din Grecia care a devenit paradisul turiștilor: umbrele gratuite pe plajă și acces liber pentru toată lumea
- 17:16 - S-a terminat războiul pentru Babele și Sfinxul. După 25 de ani de procese, instanța a decis cărui județ aparțin monumentele din Bucegi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Mures și pe Google News














