Mâine, 22 martie, la ora 13:00, consilierii județeni sunt convocați în ședinţă extraordinară pentru a decide asupra solicitării Primăriei municipiului Cluj Napoca de acceptare în depozitul de la Sânpaul a unei cantități lunare de 2.000 tone de deșeuri.

Proiectul s-a mai aflat pe masa consilierilor județeni mureșeni în ședința din 28 februarie.

Consilierii PSD au cerut atunci amânarea dezbaterilor și a votului, motivând că decizia ar trebui luată de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale care au calitatea de membru în Adunarea Generale a Acţionarilor ADI Ecolect, organismul care administrează colectarea şi depozitarea deşeurilor nepericuloase din judeţul Mureş.

Dragos Bardoși, consilier județean PSD și secretar executiv al social-democraților, a sugerat atunci că decizia de amânare are la bază şi istoricul relaţiilor instituţionale tensionate dintre Consiliul Judeţean Mureş şi Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca.

“Desigur, au existat şi opinii cu privire la buna vecinătate cu judeţul Cluj, dacă ne uităm la cele două procese intentate împotriva unor hotărâri de Consiliu Judeţean privind alocarea unor sume pentru Aeroportul “Transilvania” din Târgu-Mureş”, a declarat consilierul județean Dragoş Bardoşi, pentru cotidianul ”Zi de Zi”.

Este de urmărit votul de mâine din Consiliul Județean, unde 15 consilieri aparțin UDMR, formațiune condusă, la nivel județean, chiar de Președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc, 10 sunt ai PSD și 10 provin din PNL.

Cel mai probabil, cei 15 consilieri UDMR vor vota în favoarea proiectului inițiat chiar de liderul județean al formațiunii. Surse din cadrul PNL confirmă că și liberalii își vor da acordul, condiții în care este de așteptat ca proiectul de hotărâre să fie aprobat, chiar în lipsa voturilor exprimate de consilierii PSD.

CONTEXT:

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul privind delegarea operării şi administrării depozitului de deşeuri nepericuloase de la Sânpaul cu asocierea S.C. Iridex Group Import Export S.R.L.- S.C. Servicii Salubritate S.A. Bucureşti.

În baza acestui document, S.C. Iridex Group Import Export S.R.L. a notificat, încă din 2018, Consiliul Județean Mureș asupra faptului că nu a fost respectată cantitatea de deşeuri prognozată a fi depozitată anual.

Astfel, s-a creat un dezechilibru contractual, care afectează activitatea operatorului.

În acest context, la începutul lunii decembrie 2018, Municipiul Cluj Napoca a solicitat Consiliului Județean Mureș acceptarea la depozitare în cadrul depozitului de deşeuri de la Sânpaul, a unei cantităţi de circa 2.000 tone / lună, pe o perioadă de minim 8 luni.

În motivarea solicitării, Primăria municipiului Cluj Napoca precizează  că “Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj nu este finalizat, respectiv Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Feleacu nu este încă funcţional, estimându-se faptul că acesta va fi pus în funcţiune peste 8-10 luni”

Consiliul Județean Mureș a solicitat punctul de vedere al Ministerului Fondurilor Europene, în ceea ce priveşte posibilitatea acceptării acestei solicitări.

Răspunsul primit confirmă că acceptarea este posibilă, sub condiţia respectării unor cerințe, printre care cele mai importante sunt ca situaţia să fie excepţională, tranzitorie și cu o durată limitată de timp.

 

Articolul precedentCu 11.000 de studenți, UMFST devine o forță care nu mai poate fi ignorată
Articolul următorGREVA DE LA SALUBRISERV: Reacția primarului Dorin Florea