Patru tineri din Reghin sunt cercetați preventiv pentru furt și furt calificat, după ce mai bine de o jumătate de an au furat mai multe bunuri din locuințe și din incinta unor societăți comerciale. Doi dintre aceștia au fost arestați preventiv. Prejudiciul se cifrează la circa 8.000 lei. 

 

La data de 12 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, din municipiul Reghin, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiunii de furt și furt calificat.

Potrivit IPJ Mureș, din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie-iunie 2021, cei în cauză ar fi pătruns în incinta unor societăți comerciale și locuințe, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 8.000 de lei.

La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, doi dintre tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, în cursul zilei de 13 iulie, instanța de judecată a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentAccident pe DN13 E60, în Vânători! Două autoturisme și un autotren au colizionat
Articolul următorUBB este prima universitate confirmată ”world-class”, adică de cinci stele, din România