Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Mureș, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice-I.G.P.R. şi prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, efectuează 18 percheziţii, în 6 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală.

 

În această dimineaţă, poliţiştii efectuează 18 percheziţii, în judeţele Mureș, Cluj, Alba, Ilfov, Prahova, Galați și în municipiul București, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

Activităţile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. şi prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Târgu Mureș şi se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș.

De asemenea, la acţiune participă și luptătorii de intervenţie din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureș, Cluj și Galați.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2017, mai multe persoane, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale din judeţul Mureș ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale fără conținut economic real, de la 2 societăți comerciale de tip fantomă.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1,4 milioane de lei.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentDocument-bombă la Culisele Statului Paralel. Dovada că politicienii au vândut țara prin contractul Petrom
Articolul următorIncendiu violent la o fabrică din Reghin! Au intervenit zeci de pompieri (FOTO)