Sute de pachete de țigări netimbrate, bani și telefoane mobile, ridicate în urma a 11 percheziții domiciliare. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulteriora fost arestat preventiv.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, cu spijinul celor din Harghita și Sibiu, au efectuat, marți, 8 decembrie, 11 percheziții domiciliare, la un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de contrabandă.

Șapte dintre percheziții s-au desfășurat in Mureș, trei în Harghita și una în Sibiu.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate aproape 8.000 de țigări netimbrate (n. r. – 400 de pachete de țigări), mai multe telefoane mobile, înscrisuri si bani, susceptibili a proveni din săvârșirea infracțiunii.

La aceeași dată, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 ore.

Astăzi, instanța de judecată a dispus fața de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activități a participat o echipă canină specializată pentru detectarea tutunului din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.

 

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentOrașe sufocate de gunoaie în toată țara! Romprest, implicată în mai multe scandaluri. Care este motivul rezilierii contractelor
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 124. AUR în Parlament