Bezidu Nou marca, precum o graniță imaginară, limita dintre județele Mureș și Harghita. Inundațiile făceau prăpăd, așa că s-a decis ridicarea unui baraj. În 1988, lacul de acumulare a înghițit satul cu 180 de case.
În 13 februarie 2017, pe la ora 11.30, unul dintre tronsoanele pasarelei pietonale ce lega corpul digului cu turnul de manevră care se afla în lac, se prăbușea. Reparația înseamna evacuarea unei mari cantități de apă. Pe 3 martie, anul trecut, 5,3 milioane de metri cubi sunt eliberați. Nivelul lacului scade cu 15 metri. Este momentul în care ruinele vechiului sat – unele dintre ele perfect conservate vreme de 30 de ani – reapar.
Sâmbătă, în mod simbolic, la Bezid s-a pus piatra de temelie a unei biserici a Solidarității…
La momentul plin de emoție a participat și Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, care spune că “Bezidul Nou vrea să trăiască și va trăi în continuare! Localnicii ne-au oferit un exemplu tuturor, deoarece azi construirea bisericilor nu mai este la modă și este și mai puțin la modă să reconstruim o biserică demolată și să lucrăm pentru păstrarea patrimoniului nostru arhitectonic și spiritual. Ca rezultat al muncii perseverente a localnicilor, respectiv al solidarității exemplare județene și internaționale, în septembrie va începe reconstrucția fostei biserici, care va reprezenta toate confesiunile”, a concluzionat Péter Ferenc.

Noua biserică va avea o turlă și o navă, pentru a reda simbolul satului Bezidu Nou şi simbolul tuturor religiilor conviețuitoare, fiind, totodată și amintirea veșnică a satului inundat.

Articolul precedentCristian Chirteș: “Alături de Klaus Iohannis le vom spune oamenilor ce vrem cu România”
Articolul următorMureșeni păstrători de tradiții, premiați