În acest sfârșit de săptămână, pompierii mureșeni au intervenit la 162 de intervenții, din care cinci incendii, un accident rutier, cinci alte situații de urgență și 151 de intervenții SMURD.

 

Astfel, vineri 19 martie, în jurul orei 11:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la hornul unei case de locuit din localitatea Daneș. 
Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, incendiul a fost lichidat înainte ca acesta să se propage. Din fericire nu au fost victime.

Sâmbătă 20 martie, în jurul orei 09:35, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la acoperișul unei case de locuit din localitatea Corunca, strada Castelului.
Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu-Mureș, a fost vorba despre un incendiu produs la acoperișul casei de locuit, acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 25mp. Din fericire nu au fost victime.

Sâmbătă 20 martie, în jurul orei 14:40, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Viforoasa, strada Principală.
Au executat misiunea stingerii pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata, Detașamentul Târgu-Mureș și SVSU Sângeorgiu de Pădure, aceștia ajunși la locul intervenției au constatat că a fost vorba despre un incendiu produs la o anexă gospodărească, un atelier mecanic (în interiorul atelierului au ars un ATV, scule mecanice și aproximativ 600 litri de motorină) ambele pe o suprafață de aproximativ 100mp. și o autoutilitară aflată în imediata apropiere a atelierului. Cauza probabilă a fost: scânteie mecanică pe substanțe combustibile. Din fericire nu au fost victime.

Duminică 21 martie, în jurul orei 06:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la acoperișul unei terase din localitatea Iernut.
Au executat misiunea stingerii pompierii voluntari din cadrul SVSU Iernut și în sprijin au acționat pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș, a fost vorba despre un incendiu produs la acoperișul unei terase, acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20mp. Din fericire nu au fost victime.

Duminică 21 martie, în jurul orei 19:15, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată în localitatea Bistra Mureșului, au executat misiunea stingerii pompierii de la Punctul de Lucru Deda.

Toto duminică 21 martie, în jurul orei 19:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) în cazul producerii unui accident rutier pe raza localității Adămuș.
Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni, aceștia ajunși la locul solicitat, au constatat că este vorba despre un accident rutier produs între două autoturisme fără victime încarcerate. În urma impactului o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani a necesitat îngrijiri medicale, aceasta fiind de cod galben, a fost preluată și transportată la CPU Târnăveni cu ambulanța SMURD aflată la fața locului. În autoturisme au mai fost patru persoane, toate de sex masculin cu vărste cuprinse între 25 – 35 de ani, acestea nu au necesitat îngrijiri medicale. Circulația a fost întreruptă pe ambele sensuri de mers pe toată durata intervenției.

Sursa: Realitatea de Mures

Articolul precedentValeriu Gheorghiță anunță MODIFICĂRI la platforma de vaccinare
Articolul următorLucian Bode cere SUSPENDAREA activității restaurantelor și barurilor care încalcă restricțiile anti-Covid